Asociaţia Traducătorilor Profesionişti din Republica Moldova (ATP Moldova) este o organizaţie non-guvernamentală non-profit, fondată în ianuarie 1998. Rolul cheie al ATP Moldova este să asigure legătura şi colaborarea între traducătorii profesionişti de toate profilurile în vederea promovării serviciilor de traducere şi interpretare de calitate înaltă atât în Republica Moldova, cât şi în afara hotarelor ei.
În conformitate cu misiunea sa, Asociaţia Traducătorilor Profesionişti din Republica Moldova (ATP) reprezintă profesia de traducător / interpret în Republică şi în străinătate, organizează seminare şi ateliere de lucru în vederea asigurării instruirii continue a membrilor săi şi prestează consultaţii şi servicii de referinţă persoanelor şi organizațiilor interesate. Printre activitățile importante ale ATP Moldova figurează, de asemenea, şi instruirea tinerilor interpreţi şi traducători, precum şi organizarea unor evenimente de comunicare şi schimb de experienţă cu alţi actori din domeniu.
ACTIVITĂȚI
9 aprilie – 15 iunie 2011
Asociaţia Traducătorilor Profesionişti din Moldova, în parteneriat cu casa de traduceri „CUBUS Translation” a organizat cea de-a 2-a ediţie a Şcolii Traducătorului Profesionist. Scopul acestei activităţi a fost de a oferi o instruire practică şi a împărtăşi experienţa şi cunoştinţele în domeniul traducerilor, acumulate de membrii ATP Moldova. Şcoala a fost structurată în 3 module, cu durata totală de 60 ore astronomice. Mai multe informaţii pot fi consultate aici şi pe www.traducator.md.
ȘTIRI
Lidia Cazacu, în prezent profesoară de limbă italiană la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău, este totodată o traducătoare cu o experiență impresionantă în domeniu. Mai multe detalii găsiți aici.
Asociația Traducătorilor Profesioniști a organizat luni, 11 noiembrie 2019, un eveniment inedit dedicat limbii române, prezentat de Ivan Pilchin, traducător și profesor la Universitatea de Stat din Moldova și Maria Pilchin. Mai multe detalii găsiți aici.
Tatiana Durâmanova, membru АТР Мoldova, a elaborat o metodă de predare a limbii engleze bazată pe logica formală. Mai multe detalii găsiţi aici.
Pe data de 27 februarie, anul curent, colega noastră, Olesea Bodean-Vozian, a susținut cu succes teza cu titlul „Specificul conceptualizării mișcării în limbile engleză și română: paralele tipologice și discursive (în baza textului narativ)”. Mai multe detalii găsiți aici.